Casa de la Bata este, însă, înainte de toate – un spațiu feminin prin excelență, locul binecuvântat al acelei femei care știe ca nimeni altcineva cum să transforme o casă într-un cămin. Aici avem povestea unei zile obișnuite din viața unei femei harnice, „stăpâna” cuptorului de gătit, mânuind cu îndemânare o recuzită simplă dar maximum utilitară, gândind rețete de mâncare simple, dând gust cât mai bun fierturilor de legume, astfel încât copiii să nici nu-și dea seama că lipsește carnea. Sau frământând aluatul și transformându-l, parcă magic, în coptături al căror miros încă ne mai urmărește și acum, din copilărie. De celalaltă parte: femeia în mijlocul decorului sărbătoresc, creat de ea însăși: casa pregătită de sărbătoare aduce ceva din căldura culorilor focului din cuptorul din tindă în decorul cromatic al țesăturilor ce împodobesc casa în sărbătoare. „Casa fără femeie e pustie pe dinăuntru, casa fără bărbat e pustie pe dinafară”, se spune. Casa de la Bata ne confirmă că nimic nu este mai adevărat, oferindu-ne poate cea mai de preț lecție a țăranului român: rolurile într-o gospodărie sunt mereu, mereu, complementare, a femeii și bărbatului deciși să „tragă la aceeași căruță”… O complementaritate pe care omul modern a uitat-o și care, tocmai de aceea, a născut angoase, frustrări sau anomalii total străine omului simplu, țăran de-o viață.