Gospodăria românească – de toate pentru toți

Curtea gospodăriei românești de la Chizătău e plină de zgomote și forfotă tot timpul, la fel ca altădată: omul e stăpânul animalelor, așa cum l-a lăsat Dumnezeu, dar și prietenul lor, pentru că i-a fost dat să trăiască împreună cu ele, încă de când biblicul Noe le-a luat cu el în arcă, răspândindu-le pe tot cuprinsul pământului. Din curtea țăranului bănățean nu lipseau niciodată vacile, mai ales vaca de lapte, care asigura hrana copiilor mici. De aceea vacile erau sfințite cu agheasmă și unse cu usturoi, pentru ca nu care cumva să fie stricate de strigoii ce furau laptele, noaptea. Boii trăgeau din greu la jug iar la nunți erau mândria proprietarului, atunci când, împodobiți de sărbătoare, trăgeau carul cu zestrea miresei. Nu putea lipsi din gospodărie porcul: tăierea lui, la Crăciun, asigura carnea afumată și slănina până vara, târziu. Caii trăgeau carele încărcate cu fân ori cu saci de porumb, deci erau tare trebuincioși. Și pentru că orice creștin care cinstea sărbătorile tăia un miel de Paști și purta iarna suman de lână, la fiecare casă erau și câteva oi, care trebuiau trecute, periodic, peste un lanț de fier, să fie rezistente la boli și lupi și imune la atacul duhurilor rele. Fetele aveau nevoie de șapte ori nouă perne la zestre, deci cârdurile de gâște crescute în curtea din spatele casei își sacrificau penele de dragul lor... Găinile asigurau carnea pentru supa de duminica, sorbită din farfurii adânci de lut de toată familia, adunată cu recunoștință în jurul mesei. În curțile mai înstărite puteau fi văzute și curci, mai spornice la carne decât găinile și gâștele. În fine, printre picioarele animalelor se gudurau sau se strecurau, după caz, câinii și pisicile, lăsate și ele omului, de Dumnezeu, ca să-l slujească cu cinste: câinele păzea casa și ținea oile grupate iar pisicile supravegheau cămările, hambarele și cotărcile, curățându-le de șoareci.

Niciodată animalele nu se tăiau tinere: ori erau crescute până la maturitate, ori erau vândute la târg, pe bani buni; și pentru că târgurile erau singurele momente în care chimirele țăranilor aveau miros de parale, calendarul târgurilor era la fel de important ca și cel bisericesc pe care, de altfel, îl și dubla.

Grădina de zarzavat completa tabloul unei gospodării îngrijite: vara, omul putea mânca o ceapă sănătoasă ori un ardei proaspăt, iar toamna avea varză pentru butoi și cartofi de pus în pivniță.

În gospodăria românească, a țăranilor bănățeni, vizitatorul poate da de mâncare la găini sau poate plivi ceapa în grădină, să mai simtă o dată vremurile copilăriei la bunici...