Aleea etniilor
Bine ați venit pe Aleea etniilor, pe unul dintre cele mai rare trasee multiculturale din țară. Deși de aici, de la Poarta din lemn a etniilor, îi puteți vedea capătul cu ochii, această stradă este una foarte largă din punct de vedere cultural - deoarece Banatul este un spațiu în care au trăit laolaltă și s-au împăcat bine mai multe națiuni, care și-au împrumutat una alteia tot ce au avut mai bun. Aleea Etniilor este Banatul în sine, aici sunt la un loc civilizațiile și culturile etniilor conlocuitoare. Cu porțile deschise vă așteaptă nemții, ucrainienii, sârbii, maghiarii, slovacii, românii - fiecare cu specificul lor. În fiecare an în luna iunie, în prima duminică a lunii, aici are loc Festivalul Etniilor, un spectacol cultural artistic unic, în care fiecare etnie își etalează tradiționalul în port, muzică și bucătărie – de la fanfară și acordeoane la gulaș și plăcintă cu brânză. Pe lângă etniile ale căror case le puteți vizita, la Festivalul etniilor participă și restul Banatului – bulgarii, cehii, rromii, evreii, italienii și aromânii.