Casa deportaților în Bărăgan
Această casă mică are istoria cea mai tristă dintre toate obiectivele din muzeu. În noaptea de 5 iunie 1951, de Rusalii, numeroase familii din Banat și Oltenia din localități aflate în zona de graniță cu Iugoslavia au fost ridicate, fără preaviz, și transportate forțat în vagoane de marfă în câmpia pustie a Bărăganului, unde au fost lăsate sub cerul liber. Oamenii de toate vârstele au avut două ore la dispoziție să-și ia cu ei atât cât încape într-o căruță. În prima noapte au dormit pe haine, sub cerul liber, sau în dulapurile culcate la pământ. Apoi și-au încropit colibe din mobilă și covoare. Curând și-au săpat bordeie care se umpleau cu apă când ploua. Mai târziu au ridicat case de pământ bătut, acoperite cu paie, ori cu stuf.
Cauzele care au determinat dislocarea unei părți importante a populației înstărite din Banat și județul Mehedinți, trebuie căutate în condițiile social-economice ale țărilor aflate în lagărul socialist după cel de-al Doilea Război Mondial. Pe de o parte era vorba de “declanșarea războiului rece” dintre Occident și țările est-europene, devenite sateliți ai URSS, pe de altă parte era războiul dur declanșat de acestea împotriva Iugoslaviei titoiste. Pe lângă acestea, declanșarea în plan intern a vastei operațiuni de colectivizare a agriculturii necesita crearea unor condiții psihologice propice, prin declararea drept „dușmani ai poporului” a celor mai înstăriți țărani din această zonă.
Existau doua tipuri de case, A si B, in functie de numarul de membri din fiecare familie. Casa de tip A era prevazută cu o singura camera si un antreu, fiind destinata familiilor cu până la patru persoane. Dacă erau mai mult de patru, beneficiau de casa de tip B, cu două camere. S-au împărțit uși, ferestre și căpriori. Zidurile erau din pământ amestecat cu paie. Făceai un cofraj de jur-împrejurul viitorului amplasament și așezai pământul acela cleios, amestecat și bătut cu picioarele.
În 1955, deportații au fost lăsați la vatră, însă mulți dintre ei au decis să rămână în câmpia Bărăganului, la casele și viața reconstruită acolo.